Dor de tine

mă doare

lipsa de tine

tremur

amintirile

unei seri de vară

cu aroma ta

de regină a nopţii

plânsul saxofonului

pianistul bolnav

de catharsis

.

.

.

şi

mâine

va mai fi o zi

aromele vor fi altele

în snoabe sticluţe

cochete

saxofonul va fi răguşit

din lipsă de tine

Flori de gheaţă

mi-ai înflorit în suflet

în orice loc

minut cu minut

boboc cu boboc

și-ai tot crescut

şi prins-ai rădăcini

ai început

să mă răneşti

apoi cu spini

treptat, treptat

mi-ai înflorit

în suflet şi în viaţă

dar ai plecat

şi rănile din suflet

s-au transformat

în flori de gheaţă

Dansează cu visele

îţi ating usor
aerul rochiei
în timp ce dansez cu visul
ochiul meu
îţi mângâie picioarele
umbra paşilor
dansează
cu speranţa
oglinda oglinzii
dansez
cu zâmbetul tău
sărutându-ţi
pe rând
hohotele de râs

Criza

criza mondială de sentimente
mi-a spulberat investiţia
în domeniul construcţiilor
de iubiri imobiliare

nu-mi pot permite
să te mai pierd
băncile nu mai acordă credite
ipotecare de sentimente
iar Fondul Mondial de Iubiri
pune condiţii inacceptabile

rămas falit fără tine
aştept cu disperare un mail
cu indicele IUBESC actualizat
de la Bursa ta de Valori Imobiliare
pentru mine

Am uitat să te uit

am uitat să uit

memoria mi s-a mutat

în suflet

bolnav incurabil

de neuitare de tine

locuiesc clandestin

în chipul tău

ireal

secunda bate

numele tău

am uitat să mai uit

am uitat să te uit

Strigăt

strig zărilor

să umple golul lăsat

de zădărnicie

adiere de suflet

mângâiere de zori

vibrație nevăzută

fericirea

pasăre în zbor

înecată de cer

Femeia

femeia nu e poet

nu scrie versuri

ci Le naște

femeia nu cântă

e Cântec

femeia nu dansează

e Dans

femeia nu e artist

e arta însăși

-Galateea

Când te privesc

când te privesc

am senzația că

cerul s-a topit și a curs

potop de azur

peste uscat și peste mare

înecându-mă

când îmi zâmbești

am impresia

că s-a deschis vortex

pleoapa timpului

înghițindu-ne

Mi-ești…

mi-ești

cerneală de vers

mi-ești mare și ocean

mă scufund hipnotic

în ochii tăi

mi-ești cer

atât de albastru

încât mă cert cu păsările

mi-ești labirint

rătăcitor

mi-ești floare

mi-ești vis

Mi-e sufletul toamnă

mi-e sufletul toamnă

frunze de foc

de cer şi de lună

ţes covor

de amintiri

doi ochi verzi

o umbră

o boare

un clinchet

de râs

purtat de

ecou în gând

încet

încet

încet

spre apus

Repetabila iubire

Ca să ajung la tine,
iubirea mea de Ieri,
de Azi, de Mâine
spatiul l-am frânt
în vis, de dor,
lumina-m sfâșiat-o-n zbor,
iubirii smuls-am clipa
și timpului aripa.

l-am prins fortat pe Azi
de undeva din timp neînceput
să te revăd,
să te iubesc,
să te sărut
pân-să se stingă iar
într-un obscur trecut
determinându-mă
s-o iau de la-nceput.

Poem de dincolo

acest poem
e de dincolo
aici suntem orbi
l-am scris
pe trup
pentru tine
să mă citești
cu trupul

Tanka

sufletu-mi laser
pe-o coală de hârtie
pirogravează
cu slove de lumină
iubirea noastră plină

Carpe diem

cobor
în timpul ireal
departe
te îmbraci
în imaterial
nu caut
a timpului risipă
ci caut doar
să retrăiesc
o clipă
adevărată
de iubire
s-o prind
în nemurire

Unica iubire

Unica iubire

Numai iubirea cea adevărată
E operă de artă împlinită,
Creată-n viaţă o singură dată,
Ea căpăta amploare infinită.

În clipa-n care doi se întâlnesc,
Trăiesc pe loc divina regăsire.
Într-unul singur se-ndumnezeiesc -
Un arhitect născut din nemurire.

Cel care a trăit reîntregirea
Și ispitit de slavă a plecat
Își va simți pe veci nefericirea.
Iubirea-i una, restu-i surogat.

Doi câte doi

de singurătate
Dumnezeu s-a înmulțit
dar era tot El
atunci s-a frânt inegal
în doi câte doi

de dorul Lui
a început să se caute
în puzderia de
neîntregiri divine

când se regăsește
în doi câte doi
se bucură de
unică iubire

Lelia Mossora & Relu Coţofană - A FOST...

Să nu te mai grabești

Iubito, te rog să nu te mai grabești
S-apari în prag, acum, în seara vieții
Să-mi tulburi  și să-mi risipesti
Răcoarea și mireasma dimineții

Te-am așteptat în fiecare clipă
Te-am căutat în fiecare floare
Le-am strâns pe rând în brațe, în risipă
Niciuna nu avea a ta savoare

Dragă, te rog să nu te mai grabești
S-apari în prag, acum, spre asfințit
Ai rătăcit în amăgiri lumești
Și ce-ar fi fost frumos s-a risipit