ce pasăre beată se va naște în lipsa ta
tu mâna asfințitului împreună cu râsul meu
și lacrima preschimbată în diamant
urcă pe pleoapa zilei
îți desenez fruntea
în zborul luminii
și chipul tău
se duce
peste duna de nisip
adusa de vant într-o seară
corpul meu nu mai este acea oglindă care dansează
atunci îmi amintesc
tu iți aduci aminte
tu copilă născută de o gazelă
visul fredona aiurea în noi
Cântecul său efemer
vântul toamnei într-o mica singurătate
îți spuneam
lasă-te desculță pe pământul moale
o strada albă
și un copac
vor fi în memoria mea
dă-ti ochii orizontului ce cântă
mâna mea
suspendă peruca marii
și-ți mângâie ceafa
dar tremuri în oglinda corpului meu
nor
vocea mea
te îndrumă spre grădina cu copaci argintii
era o primăvară deschisă spre cer
el mi-a dăruit o copilă
o copilă ce plânge
o fărâma de stea
și dorința mi se desparte de zi
și eu o adun pe o foaie de hârtie
și mă duc să-mi ascund nebunia
într-o stânca de singurătate
(Tahar Ben Jelloun, Quel oiseau ivre…, Les amandiers sont morts de leurs blessures, 1976)
dans la traduction de Relu Cotofana
