Poemul iubirilor ipotetic pierdute

Poemul iubirilor

ipotetic pierdute,

poemul
condiționalului trecut
al iubirii noastre
verosimile,
poemul
întâlnirilor
care nu au fost,
al sărutului sărat
de lacrimi
și necules,
al pruncilor nenăscuți
și al morții
netrăite.

Oglinda iubirii

s-a spart oglinda iubirii noastre
în mii de cioburi
și chipul tău îmi apare
în orice clipă
în orice ciob
în orice loc
zadarnic încep să
recompun puzzle-ul
iubirii
bob cu bob
dor cu dor
sărut cu sărut
chipul tău trist
risipit in scânteieri
îmi apare
în orice clipă
în orice loc
în orice fibră
a ființei mele.

Poveste deductivă

Eclesiastul biblic spune
Că totul e deşertăciune.
Ce foloseşte omul, oare,
Pentru o viaţa truditoare?
Nimic nu este nou sub soare
Ce-a fost, cu siguranţă va mai fi,
Ce s-a făcut, se va înfăptui.
Înţeleptul, ca şi nebunul poartă
Cu sine tot aceeaşi soartă.
Iată, pe scurt, o noțiune cheie:
Totul e goană după vânt, femeie!
Secretul? Să nu faci risipă
De timp, trăieşte orice clipă!
Ce cauţi fericirea în noroi
Când ea nu e decât in doi?

Femeie

femeie
lut tandru
modelat
de vânturi
de soare
de mare
corpul tău
chipul tău
vocea ta
amintirea
unui pat legănat.

Tu

Un ochi,
O pasăre,
O floare,
Un sân,
O gleznă,
Un soare,
Un zâmbet,
Tandreţe,
O petală,
Un gheţar,
Un vulcan,
O vioară,
Un înger,
Un geniu,
Un mit,
O realitate.
Tu şi atât.

Deși

mi-e greu,
enorm,
să uit,
sa dorm
deși
mi-e imposibil
să realizez
că raționalul spune
să cedez
iar
inima, oh, inima
doar ea
îmi spune
altceva
deși...
....
oricum
ce-a fost
nu va mai fi
deși…

Ireversibilitate

Sufletele noastre
s-au înnodat gordian
nici ochiul morţii
nu-l va putea desface
nici sabia timpului tăia
două trupuri amalgam
eu si tu
fără certitudinea
propriei identităţi.

De dorul tău

de dorul tău
îţi desenez chipul
în zborul luminii
și privirea ta
lunecă uşor
pe valul timpului
ca o oglindă
tremurată de ape.