marți, 26 octombrie 2010

Când te privesc


când te privesc
am senzația că
cerul s-a topit și a curs
potop de azur
peste uscat și peste mare
înecându-mă


când îmi zâmbești
am impresia
că s-a deschis vortex
pleoapa timpului
înghițindu-ne


Mi-ești…


mi-ești
cerneală de vers
mi-ești mare și ocean
mă scufund hipnotic
în ochii tăi
mi-ești cer
atât de albastru
încât mă cert cu păsările
mi-ești labirint
rătăcitor
mi-ești floare
mi-ești vis

duminică, 17 octombrie 2010

Mi-e sufletul toamnă



mi-e sufletul toamnă
frunze de foc
de cer şi de lună
ţes covor
de amintiri
doi ochi verzi
o umbră
o boare
un clinchet
de râs
purtat de
ecou în gând
încet
încet
încet
spre apus

miercuri, 8 septembrie 2010

Repetabila iubire




Ca să ajung la tine,
iubirea mea de Ieri,
de Azi, de Mâine
spatiul l-am frânt
în vis, de dor,
lumina-m sfâșiat-o-n zbor,
iubirii smuls-am clipa
și timpului aripa.

l-am prins fortat pe Azi
de undeva din timp neînceput
să te revăd,
să te iubesc,
să te sărut
pân-să se stingă iar
într-un obscur trecut
determinându-mă
s-o iau de la-nceput.

joi, 19 august 2010

Poem de dincolo

acest poem
e de dincolo
aici suntem orbi
l-am scris
pe trup
pentru tine
să mă citești
cu trupul

Tanka

sufletu-mi laser
pe-o coală de hârtie
pirogravează
cu slove de lumină
iubirea noastră plină

Carpe diem

cobor
în timpul ireal
departe
te îmbraci
în imaterial
nu caut
a timpului risipă
ci caut doar
să retrăiesc
o clipă
adevărată
de iubire
s-o prind
în nemurire
Powered By Blogger

Faceți căutări pe acest blog