poemul fără brațe

acest poem nu are brațe

se strecoară printre gânduri

nu te ascunde după vitralii

mărul s-a copt 

e rumen pe ambele părți

nu mai știi care e jumătatea otrăvită

poemul acesta nu mai are brațe

le-a pierdut pe frontul dintre noi

nu mai vrea să te prindă

să te mângâie dar nici să te lase

poate mâine-i vor crește tentacule în loc de aripi

să nu te mai ascunzi după vitralii

strigătul lui te va urmări

ți se va lipi de timpane

și-mi vei repeta numele

și nu te vei opri

până nu vei mușca

pentru a doua oară din măr

Când mă vei revedea

când mă vei revedea

să știi că nu voi fi eu

m-am evaporat așteptându-te

și m-am amestecat

cu aerul viciat de întrebări

acela

va fi un suflu retoric

un android pragmatic

o cumsecădenie cu gândul dus

când mă vei revedea

să știi că m-ai respirat

Între lumi paralele

când nu îmi ești,

marea  e doar un cumul de ape,

pe tavanul cerului stelele luminează ca niște spoturi,

luna apare ca o lămâie,

vântul sufla aer condiționat,

conversez tipic englezește,

viitorul se topește

într-un prezent monoton.

când îmi apari,

marea capătă culoarea visului,

luna devine taină de lumină,

stelele pulsează de dor,

vântul e mângâierea ta de departe

iar gândurile ni se imbrățișează

într-o sublimă conversație

atemporală.

Vieți paralele

ne trăim singurătățile

în vieți paralele

de parcă am dormi

la umbra iubirii

ne trăim fericirea

din  scurt-circuituri fugare

ca un foc de artificii

pe ceruri reunite

și poate

la capăt de lumină

timpurile noastre

se vor curba într-o îmbrățișare…

Brightness

ai crezut că ai să străluceşti

ca după  un duş

că mângâierile mele se vor duce

odată cu jetul cald şi plăcut

că sărutările se vor dizolva într-o clipă

odată cu rujul

ai crezut că o să ruginesc în umezela ta

că amintirile se vor scurge prin părul tău

ca prin nişte fibre optice

nu ai ştiut că fiecare mângâiere scursă

va lua cu ea particule din tine

şi ai să te usuci de neiubire

şi ai să plângi în jet regretul

neştiind că am rămas

cuibărit în adn-ul tau

Murdar de-atâta lume

în mine sălășluiește un oraș

cu clădiri somnambule și străzi mahmure

cu aer  viciat de dorințe

murdar de-atâta lume

de la aortă și până la carotidă

păstrez iubirea de azi

învelită-n ziarul de ieri

as fi vrut să te iubesc la singular

tur-retur

ca un macho biblic

dar în mine forfotește orașul

murdar de-atâta lume

De undeva

de undeva

se mai aude ecoul

pașilor tăi

cum se-ndepărtează

nu mai văd

nu mai aud

căderea frunzelor

de undeva

umbra destinului

se-ntinde ca  o pisică

pe acest covor de toamnă